Te-am rugat sa ma mai lasi putin, te-am implorat si ti-am cazut in genunchi...tu in schimb mi-ai deschis usa! Te uitai cu atata blandete la mine – cum sa rezisti privirii negre, patrunzatoare, terifiante, dulci, duioase si toate adjectivele inventate si gandite vreodata? Abia mai puteam respira aerul tau greu...
M-ai amenintat apoi...mi-ai jurat ca raman oloaga, oarba si surda daca nu te urmez...nici acum nu ma inteleg...nu ma inteleg de ce n-am avut puterea sa te refuz din prima clipa cand m-ai atins si mi-ai promis ca-mi dai tot ce n-am putut avea vreodata, tot ce am visat, tot ce am ravnit cu spiritul sau cu trupul fragil, care nu mai credea nici macar in tine! Dar el mi-a cedat, nu ti-a rezistat, si niciodata nu ti-ar fi rezistat pentru ca tu modelezi lutul dupa bunul tau plac, tu ai inventat regulile acestui joc, tu ai creat sfarsitul, inceputul, si inca o data sfarsitul.
Ti-am oferit toata zestrea mea si toate emotiile pe care le cunosteam, dar tu nici nu ti-ai intors privirea...n-am ramas decat un gol etern de isterie care ma macina si ma indeamna sa ma urasc pentru ca am indraznit sa cred ca tu insemni libertatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu