sâmbătă, 31 decembrie 2011

de ce-uri

Pentru ca a trecut si decembrie, iar foile mi-au inghetat. Pentru ca degetele ma dor, iar vocea mi-am pierdut-o cand ma tineai strans in bratele tale. Pentru ca mi-am recuperat uitarea si pentru ca tu nu erai cu ea. Pentru ca nici acum nu stiu de ce nu a fost sa fie, de ce te-am scris atat, de ce inca te mai scriu, sau macar de ce ne aflam intr-un cerc in care noi doi ne repetam la nesfarsit. 
Dar poate ca e mai bine sa nu aflam niciodata.

luni, 26 decembrie 2011

de suflet.

-Scuza-ma ca dau buzna asa, pe neanuntate, in sufletul tau. Dar afara-i ger, iar aici la tine e cald;
-Ninge afara, si ninge si pe sufletul meu. In scurt timp, pana si zapada o sa-mi miroasa a suflet.


Unii oameni ne fura felii din suflet fara sa ne ceara voie. Altora le imprumutam chiar noi bucati, insa asteptam o viata intrega sa ni le returneze. Si mai sunt altii care se servesc pe nesaturate din sufletul nostru. Cata lacomie! Sa ne soarba si ultimele picaturi, pana ramanem niste statui stafidite, zidite din amintiri. Ajungem sa respiram amintiri, sa ne hranim cu ele si sa le vorbim in fiecare seara, sa ne vorbeasca in somn, in fiecare noapte.


Eu imi visez si revisez amintirile care s-au contopit cu mine, care inca mai au sa-mi povesteasca timp de zeci de vieti ce-a fost in sufletul meu cand afara era canicula, dar el inghetase tot cautandu-te in picioarele goale, in mine. Dar i-am cumparat un calorifer si de atunci sta cu picioarele lipite de el; poate ca sufletele noastre se vor mai intalni uneori in vartejul asta de amintiri incepute, dar neterminate.

dor si atat

dorul ma devoreaza incetul cu incetul.
dorul ma doare, ma ustura, ma urla, ma vorbeste, ma aude, ma refugiaza; imi musca din inima; ma doare.
m-ai facut o masochista.
da, dar macar sunt masochista ta.

joi, 22 decembrie 2011

Aștept

    Zilnic sunt in graba spre gara dintre cele trei oglinzi. Am tren la ora si jumate, pe peronul dintre atriul stang si ventriculul inferior drept. Sunt in intarziere, insa am incetat demult sa ma mai uit la ceas, chiar daca ii simt minutarul pulsandu-mi haotic in spatele ochilor. Imi promit sa fiu atenta la trenuri de fiecare data cand mai pleaca unul din gara, insa sunt atat de multe ca mai mereu le incurc si ma urc in trenuri gresite. Trenuri care merg in sens invers si-mi intorc sufletul pe toate partile, de parca ar avea dreptul o bucata cioplita de fier sa mearga pe sinele si prin tunelele de sub pielea mea! Dar pielea mi s-a tocit si a luat forma garii; urmatorul tren pleaca dupa semnalizarea primei ninsori.
    Asa ca stau la geam cu bagajele facute si astept sa ninga. 

vineri, 16 decembrie 2011

Narcis si Lacul

    Ma gandeam intr-o noapte la Narcis, la Lacul sau, la ochii prin care isi vedea fiecare frumusetea reflectata in ochii celuilalt. Eu nu am cazut in Lac, dar mi-a cazut acest fragment:
    M-am uitat o singura data in ochii tai, si m-am vazut pentru prima oara. M-am vazut, m-am cunoscut asa cum sunt, asa cum nu m-au aratat toate oglinzile din lumea asta, asa cum n-am crezut ca ma voi imagina vreodata. Insa, acum nu a fost o simpla imagine inchipuita de atatia ani, cu trasaturi neschimbate si la fel de vagi  - acum m-am recunoscut cum nu am mai facut-o; in intregime. Am devenit un intreg, m-am lipit la loc, mi-am asamblat si brate, si picioare pe care le-am adunat din prapastii pline, care dadeau pe-afara de ganduri. Imi e deja strain paradoxul care am fost si care eram sigura ca nu va putea fi stramutat din radacini.
    Si eu care credeam pana atunci ca aveam nevoie de tine sa ma cosi din bucati; ce ironie trista! A fost deajuns sa ma vad in niste ochi opaci, de ceara, ca sa ma recunosc dincolo de haine, dincolo de invelisul inutil al pielii si al oaselor. Aveam nevoie doar de mine sa ma intregesc. De data asta, mi-am ajuns mie!

Egoism

     Ascundem de privirile celorlalti lumi ciudate si nedefinite in noi. Nici daca as dori, nu as putea sa trag o linie fixa intre ele, sa le despart in bucati si sa le aliniez cuminte la peretele sufletului. Lumile noastre, cu tot cu populatiile din ele, sunt in continua miscare, se ciocnesc, se razboiesc; le si aud uneori cum striga din toti plamanii sa le cultiv pamantul cu idei ingrijite, proaspat incoltite din semintele ventriculelor. Traim si facem loc fiecarei vieti printre cercurile concentrice de lumi arhaice, lumi abia descoperite si altele, de altfel si cele mai multe, a caror esenta incercam sa le-o cuprindem intr-o mana de om, insa ea ne aluneca printre oase si dispare de parca am fi predestinati sa ramanem blocati intr-un tragic si nesfarsit sir de asteptari. Si poate chiar suntem.
     Lumea mea traieste in alta lumea, iar acestea in alta, si tot asa, pana se ajunge la o Lume Mama. Iar din ea ne-am nascut cu totii, insa unii dintre noi uita acest lucru si se izoleaza in propria lume stramta si sufocanta, de parca nimic nu ar mai avea sens inafara de ei. Pentru ca in lumea noastra, noi prindem sens, noi contam pentru noi, noi suntem amintiti si reamintiti. Tot de noi. 
     Cat de egoisti mai suntem cateodata! 

duminică, 11 decembrie 2011

Visul si Copila

    Inainte de culcare, Copila strangea puternic din ochi, in timp ce-si repeta in minte: ,,Sunt o Printesa”.
    Din noaptea aceea, se viseaza mereu Printesa. 
    Si nu s-a oprit nici acum din visat.

continuare.

     Mi-ai adus ploi torentiale in suflet. Ploi torentiale care mi-au innecat suflarea si gandurile. Mi-ai adus si nori tomnatici involburati de tristeti. Iar acum, ca a venit decembrie, mi-ai intunecat cerul si mi-ai ascuns steaua cazatoare de pe bratul tau drept.
     Poti oricand sa arunci cu bulgari de zapada spre el si sa-ti modelezi chipul pe tavanul meu, ca sa nu te uit nici macar in somn. La stiri s-au anuntat ninsori puternice pentru iarna care vine, grade sub zero cuvinte si inimi partial inghetate. Nici buzele nu-mi vor scapa de iarna ta viitoare, pentru ca vor imprumuta mirosul vinului fiert cu anason stelat.
     Si, te mai rog, nu-mi calca pe zapezile de alta data, ca sa nu le murdaresti de noroiul din noiembrie care ti-a mai ramas pe talpi.

In sens invers

    
    As vrea sa ma nasc inca o data, batrana si inteleapta, ca atunci cand te voi cunoaste, sa nu te mai pierd ca datile trecute. Sa intinerim impreuna si sa exploram viitorul, pana cand ne vom plictisi de el, si ne vom construi in interiorul lui, propriul nostru prezent. Sa-i lasam pe ceilalti sa-si cultive anii, iar noi sa mergem pe langa ei in sens invers.
    Trecerea timpului va fi pentru noi un lucru relativ; o sa invatam impreuna sa-l modelam, sa-i schimbam culoarea si gustul, de cate ori vom vrea. Asa, nici visele nu vor mai dura cateva secunde, ci vieti intregi. 

Situs Inversus

Descoase-mi inima si coase-mi-o din nou in partea dreapta; poate asa se inverseaza si sentimentele.

marți, 6 decembrie 2011

ochii spun multe daca ai rabdare sa ii asculti.

    Am primit toata viata „te”-uri, dar nu „te”-urile tale. Am inapoiat si eu cateva, insa s-au pierdut in praf, pentru ca nu am putut sa le pastrez in mine; eu le vroiam doar pe ale tale. Nu simti si tu ca uneori avem surplusuri de cuvinte pe noi? Kilograme in plus de cuvinte care atarna si ne incarcereaza in ele. Asa ca de maine incep dieta fara cuvinte, ca doar cateva grame in minus n-au facut pe nimeni sa doara!
    Ar fi mai simplu daca de acum ne-am vorbi facand schimb de ochi: eu iti imprumut ochii mei, tu imi imprumuti ochii tai si ne vom intelege de minune.
    Ce fericire pe ochelari ca privesc zi de zi, pe nesaturate, in verdele tau.

luni, 5 decembrie 2011

Dacă

    Dacă ne-am uita cu atenție unul în sufletul celuilalt, am putea să ne vedem chiar și cicatricile de la marginea lui.

duminică, 4 decembrie 2011

Cer senin si vant moderat


     
     Atmosfera ta e diferita de fiecare data cand te ating. A fost lovita de multi meteoriti la viata ei, insa acestia nu au fost suficient de puternici incat sa sape cratere adanci pe spatele tau. Uneori, iti zaresc capul printre nori; alteori, pot sa ajung la norii tai daca ma ridic pe varfuri...dimineata, cand ma trezesc, gasesc pe tine cativa stropi de roua, iar intr-o noapte am vazut chiar si o stea cazatoare pe bratul tau drept: mi-am pus doua dorinte atunci -  una pentru mine si cealalta pentru tine. Cand te incrunti, aud tunete pe care le striga buzele tale si-ti vad fulgere orizontale in ochi, iar atunci cand ma fixezi cu privirea, iti simt adierea calda de deasupra umerilor. Esti o adevarata harta atmosferica, care se imbogateste pe secunda ce trece! Iar eu iti recunosc dintr-o mie ploaia ta marunta cu soare, care-mi dezmorteste zambetul mereu.  
     Iubitule, inainte sa pleci, lasa-mi prognoza ta meteo pentru urmatoarele zile. 

Traim in derulari si reluari.


    Sa taiem cu foarfecul limita dintre real si ireal. Sa lasam irealul sa ne umple ochii, sa ne intre prin pori si sa-l pastram intr-o camera separata inauntru. Ca o camera de cinema, unde se deruleaza incontinuu secvente adunate din mai multe vieti necunoscute, dar prea familiare. Si daca chiar ne straduim, putem sa ne recunoastem mamele, tatii, iubitii si amantii din fiecare ecranizare, pentru ca si ei se repeta la nesfarsit. Se zice ca toate se nasc din ceva si apoi mor, pentru a lua forma cea mai pura in care s-ar putea modela vreodata: o imbunatatire totala, din maduva pana-n subtraturile creierului, o upgradare excesiva poate. Dar amintirile? Toate amintirile astea adunate unde se duc? Se pierd pe drum, le uitam in alte vieti, sau le facem cadou din iubire? Oricum ar fi, ele ne ajung in cele din urma, trag de noi, ne tin de maini, insa numai la finalul povestii; ca asa se intampla in fiecare carte, in fiecare basm, in fiecare viata.
    Si se mai zice ca omul nu pricepe, ca este prea mic si nedezvoltat spiritual ca sa inteleaga. Dar poate ca omul intelegea inainte, insa a inceput sa se ascunda din ce in ce mai departe, incat a uitat cum se mai face. Pentru ca ii era frica de ce ar putea deveni daca nu ar mai bajbai pe intuneric ca un nou-nascut care se chinuie sa deschida ochii pentru intaia oara. Iar lumina e dureroasa si te arde atunci cand o vrei in intregime – ca doar toate au un pret in moarte!
    Insa, memoria pielii ramane si dincolo de vieti, dincolo de noi si de palpabil. Ea ne spune ce lumi am descoperit in altii, cum aratau pasii nostrii amprentati pe pamantul umed, ce culoare aveau ochii de pe spate.  

joi, 1 decembrie 2011

Pauza In ger

Ingerii si-au baut mintile
Si petrec intr-un bar cu zilele.
Si-au aruncat memoriile langa un bordei,
Le-au agatat de o streasina de visin.

Ingerii s-au murdarit de noroi pe picioare,
Dar cine se face vinovat oare?
Noi, pentru ca am uitat de uitarea lor,
Sau ei, ca nu ne-au vorbit mai des?

Ingerii si-au cusut buzele
Si au incercat sa-si rupa aripile.
Au ramas cu miile cazuti printre noi
Si plang atunci cand e frig si adorm goi.