de ce-uri

Pentru ca a trecut si decembrie, iar foile mi-au inghetat. Pentru ca degetele ma dor, iar vocea mi-am pierdut-o cand ma tineai strans in bratele tale. Pentru ca mi-am recuperat uitarea si pentru ca tu nu erai cu ea. Pentru ca nici acum nu stiu de ce nu a fost sa fie, de ce te-am scris atat, de ce inca te mai scriu, sau macar de ce ne aflam intr-un cerc in care noi doi ne repetam la nesfarsit. 

Dar poate ca e mai bine sa nu aflam niciodata.

de suflet.

-Scuza-ma ca dau buzna asa, pe neanuntate, in sufletul tau. Dar afara-i ger, iar aici la tine e cald;
-Ninge afara, si ninge si pe sufletul meu. In scurt timp, pana si zapada o sa-mi miroasa a suflet.


Unii oameni ne fura felii din suflet fara sa ne ceara voie. Altora le imprumutam chiar noi bucati, insa asteptam o viata intrega sa ni le returneze. Si mai sunt altii care se servesc pe nesaturate din sufletul nostru. Cata lacomie! Sa ne soarba si ultimele picaturi, pana ramanem niste statui stafidite, zidite din amintiri. Ajungem sa respiram amintiri, sa ne hranim cu ele si sa le vorbim in fiecare seara, sa ne vorbeasca in somn, in fiecare noapte.


Eu imi visez si revisez amintirile care s-au contopit cu mine, care inca mai au sa-mi povesteasca timp de zeci de vieti ce-a fost in sufletul meu cand afara era canicula, dar el inghetase tot cautandu-te in picioarele goale, in mine. Dar i-am cumparat un calorifer si de atunci sta cu picioarele lipite de el; poate ca sufletele noastre se vor mai intalni uneori in vartejul asta de amintiri incepute, dar neterminate.

dor si atat

dorul ma devoreaza incetul cu incetul.
dorul ma doare, ma ustura, ma urla, ma vorbeste, ma aude, ma refugiaza; imi musca din inima; ma doare.
m-ai facut o masochista.
da, dar macar sunt masochista ta.

Aștept

    Zilnic sunt in graba spre gara dintre cele trei oglinzi. Am tren la ora si jumate, pe peronul dintre atriul stang si ventriculul inferior drept. Sunt in intarziere, insa am incetat demult sa ma mai uit la ceas, chiar daca ii simt minutarul pulsandu-mi haotic in spatele ochilor. Imi promit sa fiu atenta la trenuri de fiecare data cand mai pleaca unul din gara, insa sunt atat de multe ca mai mereu le incurc si ma urc in trenuri gresite. Trenuri care merg in sens invers si-mi intorc sufletul pe toate partile, de parca ar avea dreptul o bucata cioplita de fier sa mearga pe sinele si prin tunelele de sub pielea mea! Dar pielea mi s-a tocit si a luat forma garii; urmatorul tren pleaca dupa semnalizarea primei ninsori.

    Asa ca stau la geam cu bagajele facute si astept sa ninga. 

Narcis si Lacul

    Ma gandeam intr-o noapte la Narcis, la Lacul sau, la ochii prin care isi vedea fiecare frumusetea reflectata in ochii celuilalt. Eu nu am cazut in Lac, dar mi-a cazut acest fragment:

    M-am uitat o singura data in ochii tai, si m-am vazut pentru prima oara. M-am vazut, m-am cunoscut asa cum sunt, asa cum nu m-au aratat toate oglinzile din lumea asta, asa cum n-am crezut ca ma voi imagina vreodata. Insa, acum nu a fost o simpla imagine inchipuita de atatia ani, cu trasaturi neschimbate si la fel de vagi  - acum m-am recunoscut cum nu am mai facut-o; in intregime. Am devenit un intreg, m-am lipit la loc, mi-am asamblat si brate, si picioare pe care le-am adunat din prapastii pline, care dadeau pe-afara de ganduri. Imi e deja strain paradoxul care am fost si care eram sigura ca nu va putea fi stramutat din radacini.

    Si eu care credeam pana atunci ca aveam nevoie de tine sa ma cosi din bucati; ce ironie trista! A fost deajuns sa ma vad in niste ochi opaci, de ceara, ca sa ma recunosc dincolo de haine, dincolo de invelisul inutil al pielii si al oaselor. Aveam nevoie doar de mine sa ma intregesc. De data asta, mi-am ajuns mie!

Egoism

     Ascundem de privirile celorlalti lumi ciudate si nedefinite in noi. Nici daca as dori, nu as putea sa trag o linie fixa intre ele, sa le despart in bucati si sa le aliniez cuminte la peretele sufletului. Lumile noastre, cu tot cu populatiile din ele, sunt in continua miscare, se ciocnesc, se razboiesc; le si aud uneori cum striga din toti plamanii sa le cultiv pamantul cu idei ingrijite, proaspat incoltite din semintele ventriculelor. Traim si facem loc fiecarei vieti printre cercurile concentrice de lumi arhaice, lumi abia descoperite si altele, de altfel si cele mai multe, a caror esenta incercam sa le-o cuprindem intr-o mana de om, insa ea ne aluneca printre oase si dispare de parca am fi predestinati sa ramanem blocati intr-un tragic si nesfarsit sir de asteptari. Si poate chiar suntem.

     Lumea mea traieste in alta lumea, iar acestea in alta, si tot asa, pana se ajunge la o Lume Mama. Iar din ea ne-am nascut cu totii, insa unii dintre noi uita acest lucru si se izoleaza in propria lume stramta si sufocanta, de parca nimic nu ar mai avea sens inafara de ei. Pentru ca in lumea noastra, noi prindem sens, noi contam pentru noi, noi suntem amintiti si reamintiti. Tot de noi. 

     Cat de egoisti mai suntem cateodata! 

Visul si Copila

    Inainte de culcare, Copila strangea puternic din ochi, in timp ce-si repeta in minte: ,,Sunt o Printesa”.

    Din noaptea aceea, se viseaza mereu Printesa. 

    Si nu s-a oprit nici acum din visat.

continuare.

     Mi-ai adus ploi torentiale in suflet. Ploi torentiale care mi-au innecat suflarea si gandurile. Mi-ai adus si nori tomnatici involburati de tristeti. Iar acum, ca a venit decembrie, mi-ai intunecat cerul si mi-ai ascuns steaua cazatoare de pe bratul tau drept.

     Poti oricand sa arunci cu bulgari de zapada spre el si sa-ti modelezi chipul pe tavanul meu, ca sa nu te uit nici macar in somn. La stiri s-au anuntat ninsori puternice pentru iarna care vine, grade sub zero cuvinte si inimi partial inghetate. Nici buzele nu-mi vor scapa de iarna ta viitoare, pentru ca vor imprumuta mirosul vinului fiert cu anason stelat.

     Si, te mai rog, nu-mi calca pe zapezile de alta data, ca sa nu le murdaresti de noroiul din noiembrie care ti-a mai ramas pe talpi.

In sens invers

    

    As vrea sa ma nasc inca o data, batrana si inteleapta, ca atunci cand te voi cunoaste, sa nu te mai pierd ca datile trecute. Sa intinerim impreuna si sa exploram viitorul, pana cand ne vom plictisi de el, si ne vom construi in interiorul lui, propriul nostru prezent. Sa-i lasam pe ceilalti sa-si cultive anii, iar noi sa mergem pe langa ei in sens invers.

    Trecerea timpului va fi pentru noi un lucru relativ; o sa invatam impreuna sa-l modelam, sa-i schimbam culoarea si gustul, de cate ori vom vrea. Asa, nici visele nu vor mai dura cateva secunde, ci vieti intregi. 

Situs Inversus

Descoase-mi inima si coase-mi-o din nou in partea dreapta; poate asa se inverseaza si sentimentele.

ochii spun multe daca ai rabdare sa ii asculti.

    Am primit toata viata „te”-uri, dar nu „te”-urile tale. Am inapoiat si eu cateva, insa s-au pierdut in praf, pentru ca nu am putut sa le pastrez in mine; eu le vroiam doar pe ale tale. Nu simti si tu ca uneori avem surplusuri de cuvinte pe noi? Kilograme in plus de cuvinte care atarna si ne incarcereaza in ele. Asa ca de maine incep dieta fara cuvinte, ca doar cateva grame in minus n-au facut pe nimeni sa doara!

    Ar fi mai simplu daca de acum ne-am vorbi facand schimb de ochi: eu iti imprumut ochii mei, tu imi imprumuti ochii tai si ne vom intelege de minune.

    Ce fericire pe ochelari ca privesc zi de zi, pe nesaturate, in verdele tau.

Dacă

    Dacă ne-am uita cu atenție unul în sufletul celuilalt, am putea să ne vedem chiar și cicatricile de la marginea lui.

Cer senin si vant moderat

     

     Atmosfera ta e diferita de fiecare data cand te ating. A fost lovita de multi meteoriti la viata ei, insa acestia nu au fost suficient de puternici incat sa sape cratere adanci pe spatele tau. Uneori, iti zaresc capul printre nori; alteori, pot sa ajung la norii tai daca ma ridic pe varfuri...dimineata, cand ma trezesc, gasesc pe tine cativa stropi de roua, iar intr-o noapte am vazut chiar si o stea cazatoare pe bratul tau drept: mi-am pus doua dorinte atunci -  una pentru mine si cealalta pentru tine. Cand te incrunti, aud tunete pe care le striga buzele tale si-ti vad fulgere orizontale in ochi, iar atunci cand ma fixezi cu privirea, iti simt adierea calda de deasupra umerilor. Esti o adevarata harta atmosferica, care se imbogateste pe secunda ce trece! Iar eu iti recunosc dintr-o mie ploaia ta marunta cu soare, care-mi dezmorteste zambetul mereu.  

     Iubitule, inainte sa pleci, lasa-mi prognoza ta meteo pentru urmatoarele zile. 

Traim in derulari si reluari.

    Sa taiem cu foarfecul limita dintre real si ireal. Sa lasam irealul sa ne umple ochii, sa ne intre prin pori si sa-l pastram intr-o camera separata inauntru. Ca o camera de cinema, unde se deruleaza incontinuu secvente adunate din mai multe vieti necunoscute, dar prea familiare. Si daca chiar ne straduim, putem sa ne recunoastem mamele, tatii, iubitii si amantii din fiecare ecranizare, pentru ca si ei se repeta la nesfarsit. Se zice ca toate se nasc din ceva si apoi mor, pentru a lua forma cea mai pura in care s-ar putea modela vreodata: o imbunatatire totala, din maduva pana-n subtraturile creierului, o upgradare excesiva poate. Dar amintirile? Toate amintirile astea adunate unde se duc? Se pierd pe drum, le uitam in alte vieti, sau le facem cadou din iubire? Oricum ar fi, ele ne ajung in cele din urma, trag de noi, ne tin de maini, insa numai la finalul povestii; ca asa se intampla in fiecare carte, in fiecare basm, in fiecare viata.

    Si se mai zice ca omul nu pricepe, ca este prea mic si nedezvoltat spiritual ca sa inteleaga. Dar poate ca omul intelegea inainte, insa a inceput sa se ascunda din ce in ce mai departe, incat a uitat cum se mai face. Pentru ca ii era frica de ce ar putea deveni daca nu ar mai bajbai pe intuneric ca un nou-nascut care se chinuie sa deschida ochii pentru intaia oara. Iar lumina e dureroasa si te arde atunci cand o vrei in intregime – ca doar toate au un pret in moarte!

    Insa, memoria pielii ramane si dincolo de vieti, dincolo de noi si de palpabil. Ea ne spune ce lumi am descoperit in altii, cum aratau pasii nostrii amprentati pe pamantul umed, ce culoare aveau ochii de pe spate.  

Pauza In ger

Ingerii si-au baut mintile

Si petrec intr-un bar cu zilele.

Si-au aruncat memoriile langa un bordei,

Le-au agatat de o streasina de visin.

Ingerii s-au murdarit de noroi pe picioare,

Dar cine se face vinovat oare?

Noi, pentru ca am uitat de uitarea lor,

Sau ei, ca nu ne-au vorbit mai des?

Ingerii si-au cusut buzele

Si au incercat sa-si rupa aripile.

Au ramas cu miile cazuti printre noi

Si plang atunci cand e frig si adorm goi.

non-delir

    Deliram zi de zi. Fiecare om delireaza pe limba lui. Pe pamantul meu, vin ploi sarate de cuvinte in mod regulat; cuvinte de toate felurile: unele jucause si pistruiate, altele cu dantura perfecta care ma inghit cu totul, pana cand imi uit pana si numele, iar altele mai ademenitoare, care ma fac sa le urmez si sa le fiu martora de la nasterea pana la moartea vietii. Deliram cand intalnim noi persoane, iar daca delirurile noastre se completeaza, devenim conectati unul la altul, printr-un tub transparent. Deliram si atunci cand isteria ne prinde capul intr-o plasa grea si istovitoare pe care o caram tot timpul, ca pedeapsa pentru cele dintai pacate gandite. In tristetile noastre infectate de egoism, apatie, egocentrism, pasivitate, si multe altele ce descriu cotidianul, incepem sa ne indragostim usor, dar sigur, de non-delir – starea in care se aduna toate resturile de intuneric ale omului, si care se extinde de la unii la altii, ca o molima care nu poate fi vazuta, dar pe care o simti profund atunci cand realizezi ca esti singurul nebun care tot mai delireaza in sinea lui, cu lumina stinsa si fitilele lumanarilor rupte...  

    Trebuie sa fii mare om sa stii sa delirezi, ca a vorbi fara sens toata lumea poate.  

Poezie

Mi-am pus lacat pe amintirile cu tine,

Le-am incuiat intr-o mansarda cu vechituri.

Sper sa tina cat mai mult, sa nu se prafuiasca acolo,

Pentru ca vreau sa le mai verific din cand in cand.

Iar mi-ai aparut in vis azi noapte,

Pentru a nu stiu cata oara,

Erai legat la gura, de maini si de picioare,

De parca incercam sa te fac sa taci!

Ti-am luat glasul, si te-am sarutat pe obraz.

Mirosul, in schimb, iti traieste si acum prin mine.

Cate bucati din tine vrei sa mai omor?

M-ai transformat in criminala ta atat de usor...

Si daca timpul trece, sa treaca la fel pentru amandoi,

Caci eu nu mai pot sa lupt cu fantome goale.

Aseara, era o luna atat de plina de culoare,

Incat m-a facut sa ma intreb daca si tu te uitai la ea.

Expeditie in inima.

Unii oameni ar trebui sa aibe inima in loc de creier, ca sa gandeasca mai mult cu inima.

A mea e-n noduri mai mereu.

Cand racim, avem nasul infundat. Cand suferim, avem si inima infundata?

Cine sapa in inima altcuiva, cade singur in ea.   

Vechituri

    Mi-am uitat timpul in tine si, m-am uitat si eu o data cu el. Mi-am pierdut in tine sperante, frici si nopti nedormite, transformate in adevarate prapastii de ganduri. Ti-am cutreierat potecile intunecoase din jurul inimii, dar le-am incurcat si m-am pierdut de prea multe ori in ele...nu m-ai ajutat nici macar cu un semn de circulatie, ca sa stiu pe ce parte se intra la tine-n inima. Ti-am imbratisat indeciziile si cuvintele confuze, chiar daca eu le aveam deja pe ale mele; macar au facut cunostinta intre ele!

    Nu am putut sa ma dezlipesc de durerile tale, ba chiar incepusem sa le duc dorul, ca doar atat mi-ai dat.

    Si desi nu am recuperat nici pana azi nimic din ce am uitat in tine, inca mai cred ca o sa le gasesc candva, la usa cu un bilet: <<Le-am pastrat in siguranta, sa stii!>>   

Strainilor..

    Uneori ma chinui din rasputeri sa-mi aduc aminte pasaje din viata mea!

    Suvenirul cu care am ramas este un diapozitiv sarac de imagini vagi, tremurande si goale, in care abia daca recunosc vreo doua fete familiare...imagini fara emotii, care si-au pierdut pana si mirosul, ma zgarie pe dinauntru cand trag de ele sa le duc la suprafata...insa ele s-au ancorat prea bine in trecut...e ca atunci cand incerc sa-mi amintesc un cuvant oarecare, pe care l-am uzat de atatea ori, incat il vad, chiar reusesc sa-i simt si textura, insa nu pot sa-l pronunt, sa-i spun pe nume.

    Imi e teama sa ma gandesc ca intr-o zi voi uita momentul asta, momentul asta de ACUM in care scriu, ochii in care m-am uitat azi, soarele naiv de dimineata, luna plina de culoare de aseara si fosnetul pe care il faceau in cor pasii de pe trotuare. Daca nu o sa va mai recunosc vreodata, va rog sa nu treceti pe langa mine ca niste straini; va rog sa ma opriti macar o clipa si sa intrati in vorba cu mine, pentru ca eu promit sa va stiu si sa va tin intre timp la presat in cartea din spatele ochilor.      

Tablou

    M-am asezat pe trotuarul gri si rece, si am inceput sa ma uit la calatori. In aceasta pagina de timp, oamenii nu mai au nevoie de haine: ei sunt imbracati in cuvinte pana-n gat; cuvintele tin de cald si pe sub piele, iar atunci cand calatorii trebuie sa-si vorbeasca, cuvintele aluneca usor in exterior, prin pori. Asa am invatat si eu cateva noi: comotie, arsura, merisor, saturatie, pacate, impletitura, vanataie, afrodisiac, carcel.

    Alti oameni, mai originali, si-au tapetat tarsienii si falangele cu un colaj de cuvinte de sezon, asortate cu litere de chihlimbar. Dar cel mai mult mi-au placut colierele din silabe in nuanta azurie, pe care le purtau la gat vanzatoarele de expresii pictate pe unghii.  

    Iar eu simt cum ma arde „fricire” pe spate - i-a cazut „e-ul” in timp ce ma foiam azi noapte in somn...inca il mai caut si acum.

Anonimitate

Frunzele uscate canta atunci cand le calcam.
Frunzele nu se supara, si nici nu tipa cand le strivim, desi noi nu le imprumutam nici macar o ultima privire in urma. O sa adun toate frunzele din fata scarii si o sa impart cate una la fiecare persoana care imi iese in cale, ca sa nu ramana uitate.

Distrageri

Ma caut constant in muzica ascultata in surdina, in diminetile racoroase de noiembrie, in rasetele copiilor din parc, in pauzele de duminica, in petale uscate si betisoare parfumate pe jumatate arse, in statii de autobuz si gari, in iubiri neterminate, in drumuri grele si singure, in umbrele oamenilor luminate de umbrele astrilor, in spatiul dintre mine si toate sufletele din lumea asta, in locul gol dintre doi ochi. Eu mi-am gasit capul langa luna de deasupra felinarelor care palpaie in vapai rosiatice si portocalii, mainile in mainile tale, urechile intr-un camp de floarea-soarelui si talpile zidite intr-o carte.

Inca o data; de la inceput:

Ma si mira uneori cum de a stiut plamanul stang sa creasca mai putin, ca sa-i faca loc inimii langa el.

.

Zugraveste-mi peretii sufletului decolorat in culori de noiembrie!

SCRISOARE

    Iti multumesc ca inca o data mi-ai tinut inima in mana si ai ascultat bataile ei in liniste, fara sa o sperii sau sa o intrerupi. Iti multumesc ca ai tinut-o in viata iubind-o fara sa o certi. Pentru ca fara tine nu ar fi crescut sanatoasa si puternica, si nici nu ar fi devenit asa frumoasa. Inca mai are amprentele tale de carbune pe ea, desi imi tot repetai ca va uita de tine de prea multe ori ca sa te mai poti reintoarce. Dar te-ai intors de fiecare data..

   Mersese de atatea ori pe tocuri inalte si dureroase, incat nu credea ca exista vreun plasture care sa-i vindece bataturile atat de bine. Ai modelat-o, si ai remodelat-o pana cand i-ai gasit forma perfecta: inima mea nu mai are demult forma clasica de inima, ci are forma ta.

    Si, in final, iti multumesc ca ai invatat-o cand avea cea mai mare nevoie de un dascal ca tine.   

Cuier de vechituri

E ciudat cum uneori trebuie sa lasam in urma bucati din noi, ca sa ne simtim intregi din nou.
Azi mi-am lasat la cuier esarfa. Maine renunt si la geanta.
Tu ce lasi in urma?

Hai sa

ne jucam de-a v-ati ascunselea. Iar eu ma voi ascunde in spatele pleoapei tale, ca sa ma gasesti doar atunci cand inchizi ochii.

Diseara prefa-te ca dormi, ca vreau sa vorbim pe-ndelete!

..si noi facem ochi cateodata

     S-a facut lumina pe strada Dormitor. Trotuarele s-au umplut incet cu Perne, Tablouri, Covoare, iar Lustre si Oglinzi isi dau „buna dimineata” cu un aer somnoros. Pat isi misca agale picioarele spre strada Bucatarie, de unde vine o aroma matinala de cafea la Ibric. Gemenii Perdea si Draperie se alearga dintr-o parte in alta, dandu-le desteptarea vecinilor Birou si Scaun, care trebuie sa-si inceapa activitatea rutiniera la ora 7 fix. Noptiera si Ceas isi iau trezirea la intrecere in fiecare dimineata, insa Ceas e mereu primul. Cei din urma locuitori ai strazii Dormitor, adica Lampa si rudele ei, Ornamente, traverseaza cu atentie spre partea pietonala, tinand de mana cateva Sertare. 

Musafirii

Exista amintiri impregnate in nucleul nostru, care ne bat la usa in fiecare zi. Pentru mine, amintirile frumoase sunt sincere. Si au miros de nostalgie. 

Epilog?

Si mie mi s-a intamplat, precum multor persoane, sa simt o nevoie acuta de a incheia un lucru inceput, si lasat neterminat; acel lucru care striga din inconstient sa fie dus la bun sfarsit, a ramas undeva, ratacit intr-o debara cu rafturi pline de borcane cu idei de care nu credeam ca voi mai avea nevoie vreodata. 

Curatenie de Toamna

M-am hotarat sa-mi fac curatenie in ganduri! 

Le sortez dupa marime, culoare, varsta si forma. Pe cele lungi si elastice, care s-au modelat usor de-a lungul vremii, le asez in ultimul raft, in spatele celor rotunde si prafuite, care au ajuns deja la maturitate. Gandurile mai noi, abia iesite pe lume le pun langa cutiutele cu vise, ca sa le gasesc mai usor atunci cand am nevoie de amandoua. Au mai ramas gandurile de dimineata, cele de seara si cele ocazionale care sunt albe, albastre si aliniate cu atentie unul dupa celalalt, ca intr-un set de condimente din bucatarie. Gandurile despre tine le iau de acolo si mi le pun in buzunarul interior al hainei, ca sa nu le mai ratacesc niciodata.

Andreea in Tara Oglinzilor

     Cum ar fi daca toata lumea asta ar trai defapt intr-o oglinda? Iar oglinda imensa ar naste multi pui de oglinda, ca o insiruire de camere, in care traiesc oameni? Oglinda in care ma aflu acum e foarte aerisita, este intim si curat aici, chiar si lumina care se reflecta din ea miroase perfect: a piersica si trandafir salbatic!

    Dar ma simt singura uneori. Degeaba am incercat sa port conversatii cu mine, sa ma ascult, sa-mi dau sfaturi si sa ma pun in locul meu...Asa ca am inceput sa te caut din oglinda in oglinda...ma tot uit dupa tine de ceva vreme, dar nu zaresc decat un orizont de oglinzi, fragmente de sticla colorata si drumuri de Murano.

    Te caut pana la celalalt capat al oglinzii si inapoi. Acum iti fac cu mana, ma vezi?

Interpretare "O Death" - balada americana

   Te-am rugat sa ma mai lasi putin, te-am implorat si ti-am cazut in genunchi...tu in schimb mi-ai deschis usa! Te uitai cu atata blandete la mine – cum sa rezisti privirii negre, patrunzatoare, terifiante, dulci, duioase si toate adjectivele inventate si gandite vreodata? Abia mai puteam respira aerul tau greu...

   M-ai amenintat apoi...mi-ai jurat ca raman oloaga, oarba si surda daca nu te urmez...nici acum nu ma inteleg...nu ma inteleg de ce n-am avut puterea sa te refuz din prima clipa cand m-ai atins si mi-ai promis ca-mi dai tot ce n-am putut avea vreodata, tot ce am visat, tot ce am ravnit cu spiritul sau cu trupul fragil, care nu mai credea nici macar in tine! Dar el mi-a cedat, nu ti-a rezistat, si niciodata nu ti-ar fi rezistat pentru ca tu modelezi lutul dupa bunul tau plac, tu ai inventat regulile acestui joc, tu ai creat sfarsitul, inceputul, si inca o data sfarsitul.

   Ti-am oferit  toata zestrea mea si toate emotiile pe care le cunosteam, dar tu nici nu ti-ai intors privirea...n-am ramas decat un gol etern de isterie care ma macina si ma indeamna sa ma urasc pentru ca am indraznit sa cred ca tu insemni libertatea.

Pentru ca am dat, intamplator, de o altfel de Prefata:

"Ma dezgustati cu <<fericirea>> voastra! Cu convingerea voastra ca viata trebuie iubita cu orice pret. Sunteti ca potaile care ling orice gasesc...cu micile voastre sanse zilnice, bune pentru cine nu e prea exigent. Eu vreau totul, imediat - totul! Iar daca nu, refuz! Nu vreau sa fiu modesta; eu, una, nu ma multumesc cu resturile aruncate pentru ca am fost cuminte. Vreau sa fiu sigura de tot, chiar acum; sa fiu sigura ca totul e frumos, curat, asa cum era cand eram mica - sau daca nu, prefer moartea".
                                                                                                  ("Antigona" - Jean Anouilh)

Intalnire cu Tigara

    Mi-am terminat tigara!

    Cat de mult mi-as dori sa fumez, sa fumez pana cand voi uita de tot, si voi ramane doar eu...cu tigara! Sa ma vad in reluari consecutive, ca sa pot sa-mi analizez fiecare gest timid si fiecare privire retinuta atunci cand sunt cu ea. Pentru ca tentatia a fost mereu prea mare: ochii innegriti de fum mai cerseau inca o tigara, si inca una, si inca una, pana cand se terminau toate tigarile din pachetul frumos sigilat, care vibra de placere atunci cand ii sfasiam ambalajul.

...dar am ramas numai cu un ambalaj gol si sucit, prin care tu, zambind, ma privesti.

INsomnii

De cateva nopti, unele insomnii se joaca in parul meu, iar altele la marginea patului. Parca prea si-au facut de cap in ultima vreme! Dar dimineata eu le salut, le intreb politicos cum s-au simtit la mine, daca mai stau mult sau nu.. Apoi imi beau cafeaua si plec mai departe.