joi, 17 noiembrie 2011

non-delir

    Deliram zi de zi. Fiecare om delireaza pe limba lui. Pe pamantul meu, vin ploi sarate de cuvinte in mod regulat; cuvinte de toate felurile: unele jucause si pistruiate, altele cu dantura perfecta care ma inghit cu totul, pana cand imi uit pana si numele, iar altele mai ademenitoare, care ma fac sa le urmez si sa le fiu martora de la nasterea pana la moartea vietii. Deliram cand intalnim noi persoane, iar daca delirurile noastre se completeaza, devenim conectati unul la altul, printr-un tub transparent. Deliram si atunci cand isteria ne prinde capul intr-o plasa grea si istovitoare pe care o caram tot timpul, ca pedeapsa pentru cele dintai pacate gandite. In tristetile noastre infectate de egoism, apatie, egocentrism, pasivitate, si multe altele ce descriu cotidianul, incepem sa ne indragostim usor, dar sigur, de non-delir – starea in care se aduna toate resturile de intuneric ale omului, si care se extinde de la unii la altii, ca o molima care nu poate fi vazuta, dar pe care o simti profund atunci cand realizezi ca esti singurul nebun care tot mai delireaza in sinea lui, cu lumina stinsa si fitilele lumanarilor rupte...  
    Trebuie sa fii mare om sa stii sa delirezi, ca a vorbi fara sens toata lumea poate.  

marți, 15 noiembrie 2011

Poezie

Mi-am pus lacat pe amintirile cu tine,
Le-am incuiat intr-o mansarda cu vechituri.
Sper sa tina cat mai mult, sa nu se prafuiasca acolo,
Pentru ca vreau sa le mai verific din cand in cand.

Iar mi-ai aparut in vis azi noapte,
Pentru a nu stiu cata oara,
Erai legat la gura, de maini si de picioare,
De parca incercam sa te fac sa taci!

Ti-am luat glasul, si te-am sarutat pe obraz.
Mirosul, in schimb, iti traieste si acum prin mine.
Cate bucati din tine vrei sa mai omor?
M-ai transformat in criminala ta atat de usor...

Si daca timpul trece, sa treaca la fel pentru amandoi,
Caci eu nu mai pot sa lupt cu fantome goale.
Aseara, era o luna atat de plina de culoare,
Incat m-a facut sa ma intreb daca si tu te uitai la ea.

vineri, 11 noiembrie 2011

Expeditie in inima.

Unii oameni ar trebui sa aibe inima in loc de creier, ca sa gandeasca mai mult cu inima.
A mea e-n noduri mai mereu.
Cand racim, avem nasul infundat. Cand suferim, avem si inima infundata?
Cine sapa in inima altcuiva, cade singur in ea.   

Vechituri

    Mi-am uitat timpul in tine si, m-am uitat si eu o data cu el. Mi-am pierdut in tine sperante, frici si nopti nedormite, transformate in adevarate prapastii de ganduri. Ti-am cutreierat potecile intunecoase din jurul inimii, dar le-am incurcat si m-am pierdut de prea multe ori in ele...nu m-ai ajutat nici macar cu un semn de circulatie, ca sa stiu pe ce parte se intra la tine-n inima. Ti-am imbratisat indeciziile si cuvintele confuze, chiar daca eu le aveam deja pe ale mele; macar au facut cunostinta intre ele!
    Nu am putut sa ma dezlipesc de durerile tale, ba chiar incepusem sa le duc dorul, ca doar atat mi-ai dat.
    Si desi nu am recuperat nici pana azi nimic din ce am uitat in tine, inca mai cred ca o sa le gasesc candva, la usa cu un bilet: <<Le-am pastrat in siguranta, sa stii!>>   

joi, 10 noiembrie 2011

Strainilor..

    Uneori ma chinui din rasputeri sa-mi aduc aminte pasaje din viata mea!
    Suvenirul cu care am ramas este un diapozitiv sarac de imagini vagi, tremurande si goale, in care abia daca recunosc vreo doua fete familiare...imagini fara emotii, care si-au pierdut pana si mirosul, ma zgarie pe dinauntru cand trag de ele sa le duc la suprafata...insa ele s-au ancorat prea bine in trecut...e ca atunci cand incerc sa-mi amintesc un cuvant oarecare, pe care l-am uzat de atatea ori, incat il vad, chiar reusesc sa-i simt si textura, insa nu pot sa-l pronunt, sa-i spun pe nume.
    Imi e teama sa ma gandesc ca intr-o zi voi uita momentul asta, momentul asta de ACUM in care scriu, ochii in care m-am uitat azi, soarele naiv de dimineata, luna plina de culoare de aseara si fosnetul pe care il faceau in cor pasii de pe trotuare. Daca nu o sa va mai recunosc vreodata, va rog sa nu treceti pe langa mine ca niste straini; va rog sa ma opriti macar o clipa si sa intrati in vorba cu mine, pentru ca eu promit sa va stiu si sa va tin intre timp la presat in cartea din spatele ochilor.      

Tablou

    M-am asezat pe trotuarul gri si rece, si am inceput sa ma uit la calatori. In aceasta pagina de timp, oamenii nu mai au nevoie de haine: ei sunt imbracati in cuvinte pana-n gat; cuvintele tin de cald si pe sub piele, iar atunci cand calatorii trebuie sa-si vorbeasca, cuvintele aluneca usor in exterior, prin pori. Asa am invatat si eu cateva noi: comotie, arsura, merisor, saturatie, pacate, impletitura, vanataie, afrodisiac, carcel.
    Alti oameni, mai originali, si-au tapetat tarsienii si falangele cu un colaj de cuvinte de sezon, asortate cu litere de chihlimbar. Dar cel mai mult mi-au placut colierele din silabe in nuanta azurie, pe care le purtau la gat vanzatoarele de expresii pictate pe unghii.  
    Iar eu simt cum ma arde „fricire” pe spate - i-a cazut „e-ul” in timp ce ma foiam azi noapte in somn...inca il mai caut si acum.

luni, 7 noiembrie 2011

Anonimitate

Frunzele uscate canta atunci cand le calcam.
Frunzele nu se supara, si nici nu tipa cand le strivim, desi noi nu le imprumutam nici macar o ultima privire in urma. O sa adun toate frunzele din fata scarii si o sa impart cate una la fiecare persoana care imi iese in cale, ca sa nu ramana uitate.

Distrageri

Ma caut constant in muzica ascultata in surdina, in diminetile racoroase de noiembrie, in rasetele copiilor din parc, in pauzele de duminica, in petale uscate si betisoare parfumate pe jumatate arse, in statii de autobuz si gari, in iubiri neterminate, in drumuri grele si singure, in umbrele oamenilor luminate de umbrele astrilor, in spatiul dintre mine si toate sufletele din lumea asta, in locul gol dintre doi ochi. Eu mi-am gasit capul langa luna de deasupra felinarelor care palpaie in vapai rosiatice si portocalii, mainile in mainile tale, urechile intr-un camp de floarea-soarelui si talpile zidite intr-o carte.

Inca o data; de la inceput:
Ma si mira uneori cum de a stiut plamanul stang sa creasca mai putin, ca sa-i faca loc inimii langa el.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

.

Zugraveste-mi peretii sufletului decolorat in culori de noiembrie!

SCRISOARE

    Iti multumesc ca inca o data mi-ai tinut inima in mana si ai ascultat bataile ei in liniste, fara sa o sperii sau sa o intrerupi. Iti multumesc ca ai tinut-o in viata iubind-o fara sa o certi. Pentru ca fara tine nu ar fi crescut sanatoasa si puternica, si nici nu ar fi devenit asa frumoasa. Inca mai are amprentele tale de carbune pe ea, desi imi tot repetai ca va uita de tine de prea multe ori ca sa te mai poti reintoarce. Dar te-ai intors de fiecare data..
   Mersese de atatea ori pe tocuri inalte si dureroase, incat nu credea ca exista vreun plasture care sa-i vindece bataturile atat de bine. Ai modelat-o, si ai remodelat-o pana cand i-ai gasit forma perfecta: inima mea nu mai are demult forma clasica de inima, ci are forma ta.
    Si, in final, iti multumesc ca ai invatat-o cand avea cea mai mare nevoie de un dascal ca tine.   

joi, 3 noiembrie 2011

Cuier de vechituri

E ciudat cum uneori trebuie sa lasam in urma bucati din noi, ca sa ne simtim intregi din nou.
Azi mi-am lasat la cuier esarfa. Maine renunt si la geanta.
Tu ce lasi in urma?

miercuri, 2 noiembrie 2011

Hai sa

ne jucam de-a v-ati ascunselea. Iar eu ma voi ascunde in spatele pleoapei tale, ca sa ma gasesti doar atunci cand inchizi ochii.
Diseara prefa-te ca dormi, ca vreau sa vorbim pe-ndelete!

..si noi facem ochi cateodata

     S-a facut lumina pe strada Dormitor. Trotuarele s-au umplut incet cu Perne, Tablouri, Covoare, iar Lustre si Oglinzi isi dau „buna dimineata” cu un aer somnoros. Pat isi misca agale picioarele spre strada Bucatarie, de unde vine o aroma matinala de cafea la Ibric. Gemenii Perdea si Draperie se alearga dintr-o parte in alta, dandu-le desteptarea vecinilor Birou si Scaun, care trebuie sa-si inceapa activitatea rutiniera la ora 7 fix. Noptiera si Ceas isi iau trezirea la intrecere in fiecare dimineata, insa Ceas e mereu primul. Cei din urma locuitori ai strazii Dormitor, adica Lampa si rudele ei, Ornamente, traverseaza cu atentie spre partea pietonala, tinand de mana cateva Sertare. 

marți, 1 noiembrie 2011

Musafirii

Exista amintiri impregnate in nucleul nostru, care ne bat la usa in fiecare zi. Pentru mine, amintirile frumoase sunt sincere. Si au miros de nostalgie. 

Epilog?

Si mie mi s-a intamplat, precum multor persoane, sa simt o nevoie acuta de a incheia un lucru inceput, si lasat neterminat; acel lucru care striga din inconstient sa fie dus la bun sfarsit, a ramas undeva, ratacit intr-o debara cu rafturi pline de borcane cu idei de care nu credeam ca voi mai avea nevoie vreodata. 

Curatenie de Toamna

M-am hotarat sa-mi fac curatenie in ganduri! 
Le sortez dupa marime, culoare, varsta si forma. Pe cele lungi si elastice, care s-au modelat usor de-a lungul vremii, le asez in ultimul raft, in spatele celor rotunde si prafuite, care au ajuns deja la maturitate. Gandurile mai noi, abia iesite pe lume le pun langa cutiutele cu vise, ca sa le gasesc mai usor atunci cand am nevoie de amandoua. Au mai ramas gandurile de dimineata, cele de seara si cele ocazionale care sunt albe, albastre si aliniate cu atentie unul dupa celalalt, ca intr-un set de condimente din bucatarie. Gandurile despre tine le iau de acolo si mi le pun in buzunarul interior al hainei, ca sa nu le mai ratacesc niciodata.