vineri, 24 februarie 2012

Imitatiilor.

    Haide sa ne prefacem ca noi suntem intruchiparea originalului intr-o lume de manechine imbracate cu prost gust, niste kitsch-uri strambe cu picioare; ca noi suntem palpabilul printre mii de vieti inodore si incolore, pe care abia daca le observi cand trec pe langa tine, cersindu-ti o mimica, un gest oricat de insignifiant. Sufletele tanjesc sa trezeasca ceva in alte suflete; numai ideea de a nu lasa nicio amprenta sau o urma de emotie in altii ar musca din ele, le-ar manca de vii si ultimele farame de frustrari adanc ascunse printre ganduri. Dar cine poate sa stabileasca cine este manechin, cine nu e, cand ele sunt atat de frumos impachetate in ambalaje care iti iau ochii dupa prima jumatate de privire? Pana si ele incep sa se recunoasca din ce in ce mai greu, pentru ca s-au mulat atat de bine pe noi, imitandu-ne chiar si felul in care respiram.
    De multe ori imi imaginez doua manechine care incearca sa-si aminteasca acel cuvant simplu ca structura, dar prea greu de pronuntat - manechinelor li se inclesteaza gurile si li se intuneca ochii;
    Este cuvantul ala, care incepea cu <<i>>.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu