joi, 19 ianuarie 2012

Convalescenta

    
    Te vad in fiecare colt al camerei si in fiecare colt al inimii. E pacat ca o versiune inca mai traieste si respira de una singura, in timp ce urmatoarea a amutit si m-a uitat. Iar mai trist e ca prima va continua sa traiasca, se va zbate, chiar daca eu am incercat sa o sufoc sub sute, literalmente sute de scenarii, imagini si dialoguri care nu se vor intampla niciodata. Cand voi fi destul de puternica sa ma dau jos din patul asta bolnav si gol, voi aduna fiecare amintire de-a ta care a mai ramas agatata pe peretii din camera. Si voi aduna si dorul, frantura cu frantura, fiindca tu nu meriti dorul meu! Nu meriti sa-mi risipesc dorul pe tine, cand sunt atatia oameni care se pot bucura de el, si care ii vor purta de grija in lipsa mea. Voi strange toate aceste maruntisuri si ti le voi inapoia, desi stiu ca tu nici nu-ti mai amintesti de ele.
    Pe cine vad pleoapele tale cand se duc noaptea la culcare? A trecut atat de putin timp de cand iti sarutam pleoapele! Oare ele isi mai amintesc?  

2 comentarii: