Ascundem de privirile celorlalti lumi ciudate si nedefinite in noi. Nici daca as dori, nu as putea sa trag o linie fixa intre ele, sa le despart in bucati si sa le aliniez cuminte la peretele sufletului. Lumile noastre, cu tot cu populatiile din ele, sunt in continua miscare, se ciocnesc, se razboiesc; le si aud uneori cum striga din toti plamanii sa le cultiv pamantul cu idei ingrijite, proaspat incoltite din semintele ventriculelor. Traim si facem loc fiecarei vieti printre cercurile concentrice de lumi arhaice, lumi abia descoperite si altele, de altfel si cele mai multe, a caror esenta incercam sa le-o cuprindem intr-o mana de om, insa ea ne aluneca printre oase si dispare de parca am fi predestinati sa ramanem blocati intr-un tragic si nesfarsit sir de asteptari. Si poate chiar suntem.
Lumea mea traieste in alta lumea, iar acestea in alta, si tot asa, pana se ajunge la o Lume Mama. Iar din ea ne-am nascut cu totii, insa unii dintre noi uita acest lucru si se izoleaza in propria lume stramta si sufocanta, de parca nimic nu ar mai avea sens inafara de ei. Pentru ca in lumea noastra, noi prindem sens, noi contam pentru noi, noi suntem amintiti si reamintiti. Tot de noi.
Cat de egoisti mai suntem cateodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu