vineri, 16 decembrie 2011

Narcis si Lacul

    Ma gandeam intr-o noapte la Narcis, la Lacul sau, la ochii prin care isi vedea fiecare frumusetea reflectata in ochii celuilalt. Eu nu am cazut in Lac, dar mi-a cazut acest fragment:
    M-am uitat o singura data in ochii tai, si m-am vazut pentru prima oara. M-am vazut, m-am cunoscut asa cum sunt, asa cum nu m-au aratat toate oglinzile din lumea asta, asa cum n-am crezut ca ma voi imagina vreodata. Insa, acum nu a fost o simpla imagine inchipuita de atatia ani, cu trasaturi neschimbate si la fel de vagi  - acum m-am recunoscut cum nu am mai facut-o; in intregime. Am devenit un intreg, m-am lipit la loc, mi-am asamblat si brate, si picioare pe care le-am adunat din prapastii pline, care dadeau pe-afara de ganduri. Imi e deja strain paradoxul care am fost si care eram sigura ca nu va putea fi stramutat din radacini.
    Si eu care credeam pana atunci ca aveam nevoie de tine sa ma cosi din bucati; ce ironie trista! A fost deajuns sa ma vad in niste ochi opaci, de ceara, ca sa ma recunosc dincolo de haine, dincolo de invelisul inutil al pielii si al oaselor. Aveam nevoie doar de mine sa ma intregesc. De data asta, mi-am ajuns mie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu